Cronica unui film ceh

Era

Era pe la inceputul anilor '80. Sambata seara. Eram in vizita la niste prieteni care reuseau sa prinda cu o antena bine mesterita canalul de televiziune bulgaresc.

Cateodata se vedea mai bine, cateodata mai prost. Antena isi avea si ea toanele ei, ca orice antena bine mesterita. In seara aceea se vedea destul de prost.

Era un film cehesc, dublat in bulgareste, insa dublajul nu acoperea sunetul original, asa incat cuvintele alunecau in paralel, in ceha si in bulgara. Din fericire, existau si subtitluri in limba engleza, altfle ne-ar fi fost greu sa intelegem dialogul - invatasem rusa in scoala, dar era greu sa tot incercam sa deducem din cuvintele bulgaresti si cehesti care era echivalentul rusesc si apoi sa stim si ce inseamna.

Nu vazusem filmul de la inceput, asa ca nu ii stiam titlul si nici pe regizor. Din cate imi dadeam seama, parea a fi facut prin anii '60. Ma gandeam daca nu era facut de Forman, sau de Menzel. Nu era. Peste ani aveam sa gasesc pe Internet lista filmelor facute de Forman, a celor facute de Menzel, ale lui Vavra, ale Chitilovei - nu am regaist in ele nici un film a carui poveste sa se potriveasca macar un pic cu povestea din filmul acela.

I thought it was a movie by Forman - however it seems that it is made by another Czech filmmaker. I did a search on the imdb, with no luck at all.

It is about a group of very old people, living in a small town - they prepare the celebration of 50 or 60 years since high school graduation.

As they are very old, there are all kind of comic situations. Four of them prepare a piece of chamber music for the event, only each one has his own habits, his own ideas... One of these folks is a difficult person, always giving hard time to the others.

Actually he hopes to meet at the celebration his love from the high school years. He had got married with another girl - and life went on, not particularly bad, while not particularly happy, either. And he would like to see his old girlfriend - he does not know very well what he would say to her, but he hopes somehow that a kind of miracle would take place, and his life would find suddenly a sense.

The day of the event comes - only the old flame is no more - she had died a couple of months ago.

Our fellow leaves the party, as he does not want his tears to be seen. One of the other classmates comes and hugs him, let's have some fun - let's dance and sing in the park, barefoot.

But the militiaman can give us a fine!

He will not, come on. Let's do it!

And, yes, the miracle takes place - the old nasty guy starts to smile.

Nezralé maliny - (Unripe raspberries), directed by Frantisek Filip and written by Jiri Hubac. It´s a real jewel among tv works of that time. Information about it is unfortunately very rare anywhere (Karel-Capek)

Stalingrad - Scrisorile

Le-am citit. Sunt 39 de scrisori - cartea le prezinta ca fiind scrise de soldatii germani aflati la Stalingrad si plecate cu ultimul aeroplan.

Se spune ca de fapt sunt imaginate de Heinz Schroeter - corespondent de razboi acolo (autorul unei relatari foarte bune despre Staligrad).

Poate au fost imaginate de el - poate el le-a infrumusetat doar. Poate sunt autentice. E drept ca dupa ce am aflat despre Schroeter, mi se par prea 'aranjate'. Dar si asa, daca sunt imaginate - sunt imaginate de un om care a fost acolo, care stie bine ce s-a petrecut acolo.

Pot parea aranjate, pentru ca sunt cumva toate tipurile posibile - sotul care isi roaga sotia sa nu il uite prea repede, sotul care isi sfatuieste sotia sa ii pastreze amintirea numai sase luni, apoi sa
caute un tata pentru Hans si Albert, glumetul care face haz de necaz, cel care si-a pierdut credinta, cel care asteapta inca trupele salvatoare promise de Hitler, cel care inca asteapta sa fie trimis acasa fiind ranit, visatorul care nu a omorat pe nimeni, era meteorologul unitatii, pianistul...

Foarte multe scrisori le tineam minte de ani de zile, din revista Orizonturi.

Una am citit-o acum prima data. Nu ma asteptam la ea. Mi-au dat lacrimile. Sotul ii scrie sotiei, draga mea Erna, stii ca de cativa ani ti-am scris si tie si unei alte femei pe care inca o iubesc - dar asta e ultima scrisoare, alta nu voi mai putea trimite - si asta ti-o trimit tie, din mai multe motive - pentru ca tu esti sotia mea - pentru ca pe tine pot sa te rog ce nu as putea sa o rog pe ea - sa te duci la ea si sa ii spui ca am iubit-o si pe ea foarte mult, dar ca pe tine te-am ales ca sa iti trimit ultima scrisoare

Dragoste nebuna

(click here for the English version)

Iubesc New Yorkul pentru ca este nebun ca nicaieri altundeva. Unic in atatea aspecte. Urat si in acelasi timp rafinat – in New York rafinament si uratenie sunt co-dependente.

Insa cateodata New Yorkul poate fi un locsor - atat, un locsor - cu oameni obisnuiti, ca oriunde altundeva. Numai ca, asa se intampla, oamenii obisnuiti poarta cu ei ascunse istorii cu totul neobisnuite. Ca sa le descoperi iti trebuie un dram de stiinta de a patrunde in suflete, un dram de empatie. Si asta este New Yorkul cercetat de catre documentarele lui Dan Klores. Ultimul lui film este Crazy Love.

Sot si sotie. Fotografia de mai sus este facuta in 1977. Acum el are vreo saptezeci si ceva de ani, ea are zece ani mai putin. Si-a pastrat frumusetea, iar el ar putea spune despre ea,

Are un zambet si-o gluma, si-o vorba calda
Cand mie mi se-ntampla sa fiu la pamant


(As dori sa ii multumesc aici Deborei, colega pe lista virtuala de Vorbe si Palavre - pentru ca mi-a semnalat cantecul lui Van Morrison, Crazy Love, din care am ales cateva citate)

Legatura lor a inceput spre sfarsitul anilor 50. El avea 32 de ani, ea avea 21. Si el era nebun dupa ea...


Pot sa-i aud inima batand si de-ar fi la mii de kilometri
Iar zambetul ei face cerul sa se deschida
Si cand vin spre ea, stiu ca acolo e locul meu
Si atunci alerg, ma simt precum cantecul raului curgand la vale





Exista totusi o problema - eroul nostru era casatorit.

I-a promis ca va divorta ca sa sa o ia pe ea de nevasta. Numai ca, o stim toti, barbatii sunt foarte iuti in promisiuni, se lasa ceva mai greu cand vine vorba sa le aduca la indeplinire. Asa ca dupa un timp ea s-a saturat si a vrut sa rupa legatura. El a inebunit pur si simplu - a inceput sa o urmareasca, si intr-un acces de furie i-a aruncat cu lesie pe fata si a lasat-o oarba.

A fost condamnat si a petrecut in puscarie 14 ani.

Ei bine, in acesti 14 ani i-a trimis sute de scrisori, implorand-o sa il ierte si declarandu-si dragostea. A fost eliberat in 1974. Cei doi s-au casatorit in acelasi an si de atunci traiesc impreuna.

Bun, bun, stai putin, ce e cu povestea asta nebuneasca, o sa ma intrebati. Eu cred ca este o poveste foarte directa despre salbaticul ascuns in noi - despre sinele modern, devenit civilizat si ramas salbatic.

Si ne mai spune ceva - ceva ingrozitor, despre co-dependenta - intre vanat si pasarea de prada. Si asta este de fapt New Yorkul - intrebati pe oricine locuieste acolo - New Yorkul este vanat si pasare de prada traind in co-dependenta.

Hillary intra in cursa

(Click here for the English version)


Aici sunt - si sunt aici ca sa castig - Sen. Hillary Clinton a intrat oficial in cursa prezidentiala. Washington Post de duminica are un articol foarte lung pe acest subiect, Hillary Clinton deschide licitatia prezidentiala.

Nu cred ca ea ar avea exact vederile politice ale sotului ei. Campionul abordarilor centriste este guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, asteptat si el sa intre in cursa foarte curand.

In timp ce scriam toate acestea, Bill Richardson si-a anuntat si el intrarea in cursa. Intrebat cum va putea lupta cu candidati mult mai cunoscuti pe plan national, asa cum sunt Hillary Clinton si Barack Obama, Richardson s-a aratat increzator in sansele lui: voi lucra mai bine ca ei si ii voi depasi. Este adevarat ca este mult prea devreme ca sa facem pronosticuri, dar bine inteles ca Hillary Clinton si Barack Obama au pozitii mult mai puternice in cadrul Partidului Democrat.

Am citit azi un editorial in Washington Post, scris de catre E. J. Dionne Jr. care face o comparatie interesanta intre cei doi principali competitori din cursa electorala a democratilor. Spune el, cea mai importanta diferenta este felul cum si-a inceput fiecare drumul politic. In timp ce Hillary Clinton apartine de foarte multa vreme nivelului superior al Partidului Democrat, Barack Obama si-a inceput viata politica in comunitatile sarace din Chicago. Asta i-a dat un soi de perspectiva de jos in sus, bottom-up: ideile i-au fost slefuite de coordonatele lui populare, grass-roots, mult mai mult decat de masina politica a partidului.

Societe Anonyme

Societe Anonyme (sigla colectiei- creator anonim)

El Lissitzky - The New Man

Joan Miro - Le Renversement



Yale University Art Gallery


Heinrich Campendonk la Ermitaj


Trei picturi de Kandinsky

Si Brooklyn Bridge de Joseph Stella

Jean Arp Helmeted Head II in 1959 - stil brancusian

Noland si Gottlieb - deseneaza ca niste copii pe tabla

Klee

The Way to the Citadel in 1937 - sageti prin labirint de forme geometrice

Cathedral in 1924 si Tree Nursery in 1929 - caligrafii egiptene

The Witch with the Comb in 1922

Figure of the Oriental Theatre in 1934

Arrival of Jugglers in 1940

Efflorescence in 1937

Juan Gris Journal et compostier (Newspaper and Fruit Dish) in 1916

Heinrich Vogeler The Island of Peace 9n 1918-19

Louis Michel Eissheimius NY Harbor si Ferryboat at Night

Heinrich Campendonk

Pastoral Scene

The Red Cat - ochii pisicii sunt fascinanti (ca la Pirosmani)

The Woodcarver - sculptorul e cu dalta in coapsa statuii de lemn a femeii

Franz Marc Deer in Forest I in 1913 chiar ca Pirosmani

Suzanne Phocas Children with Dog

Klee Red/Green Architecure (Yellow/Violet Graduation) in 1922

Lissitzky Proun 99

Max Ernst Paris-Rêve in 1924-25

Pictura lui Joan Miro - vezi acel JOUR jos

John Covert Vocalization in 1919 si Brass Band tot in 1919

Frank Stella are ceva din Lissitzky ? (just kidding, however!)

Expozitaia El Lissitzky - doua portofolii de desene: Proun si Pobeda na solntze

Desenele sunt asezate in doua camere proiectate de Hideyo Okomura care a recreat o asemenea camera proeictata de Lissitzky - el voia sa treaca cu Proun - ii lui de la desen la camera abstracta. De abordat oricum in conjuctie cu Maiakovski si cu Tchelovek s'kinoaparataom al lui Vertov

Brancusi:

1. Little French Girl din lemn de stejar - in 1914018

2. L'Oiseau d'Or - in 1919

maiastra este o lama de marmura galbena pe un piedestal mic de lemn de stejar care arata exact precum coloana infinitului - asezat pe un disc de calvcar, asezat pe un piedestal gros din lemn de stejar chiar ca rough-hewn, asezat pe un disc mare de calcar

It encompasses both extremes of the sculptor's techiques: the rough-hewn oak pedestal and the sleek polished form of the bird. As it reaches upward from its limestone and wood base to the parted tip of bird's marble beak, this gravity defying construction celebrates Brancusi's passion for the joy of flight

Art Buchwald a incetat din viata

(click here for the English version)

Every time you think television has hit its lowest ebb, a new program comes along to make you wonder where you thought the ebb was.

Cum cativa prieteni de-ai mei (adunati de prin toate colturile Pamantului pe o lista virtuala de vorbe si palavre) discutau astazi aprins despre politici TV, sunt sigur ca el s-ar fi simtit foarte bine printre noi.

If you attack the establishment long enough and hard enough, they will make you a member of it.

Insa el a ramas neimblanzit.

S-a intors in capitala Statelor Unite dupa multi ani petrecuti la Paris. Avea sa fie de acum in contact strans cu evenimentele de pe colina Capitoliului - numai ca mediul sau natural era Parisul, asa ca urmatorul sau titlu a fost I chose the Capital Punishment.

Just when you think there's nothing to write about, Nixon says, "I am not a crook." Jimmy Carter says, "I have lusted after women in my heart." President Reagan says, "I have just taken a urinalysis test, and I am not on dope.

Il admirau, si se temeau de el, presedinti dupa presedinti, senatori dupa senatori, iar noi ii asteptam foiletoanele din New York Herald Tribune - aici in Romania erau reproduse de Lumea. Exista o carte a Feliciei Antip, Lumea din ziare, care descrie lupta pe care o duceau cativa ziaristi romani ca sa isi tina publicul informat.

Apoi New York Herald Tribune a incetat sa mai apara, nu a mai putut tine pasul cu lumea profiturilor si s-a intamplat ceva unic: alte doua ziare majore, New York Times si Washington Post, au facut posibila o editie europeana, International Herald Tribune, asa incat foiletoanele lui Art Buchwald au continuat

You can't make up anything anymore. The world itself is a satire. All you're doing is recording it.

O sa ne lipseasca.

The Stalingrad Madonna

http://www.feldgrau.com/articles.php?ID=74

In August 1983, a charcoal sketch titled the Madonna of Stalingrad was donated in a public ceremony to the Kaiser Wilhelm Memorial Church (Kaiser Wilhelm Gedächtniskirche), the central tourist site in the heart of West Berlin. Drawn in a German bunker by Lieutenant Kurt Reuber, a staff physician and Protestant pastor, during the Battle of Stalingrad in December 1942, the Madonna was flown out of Stalingrad on the last transport plane to leave the surrounded German Sixth Army. Now on permanent display in the Memorial Church, the Madonna of Stalingrad evokes troubling memories of wartime Christmas and the Nazi past while simultaneously offering Germans a way to manage those recollections.
The organizers of the 1983 dedication ceremony positioned the Madonna as a symbol of peace and security (Geborgenheit), and the links between Stalingrad, German victimhood, and the tragedy of world war forged in their rhetoric resonated with Berliners. Observers of the ceremony wrote to the Berliner Morgenpost, a popular daily, to describe the "deep impression" the drawing made and the "deeply distressing" memories of Stalingrad it recalled. Just as the United States was stationing nuclear missiles on West German territory, one woman from Berlin drew connections between the escalation of the Cold War and the trauma of World War II, writing that "when I think back full of horror on the terrible years of the war, I wish that [End Page 7] all the ruling statesmen in the world, who stand again on the edge of the abyss, would have to stand in front of the Stalingrad Madonna and memorize the words 'light, life, love,' so that the insane arms race would end and the world would get true peace and liberty." 1 Even after the official dedication ceremony, the Madonna continued to prompt expressions of popular memory. According to Ruth Niebuhr, who worked in the souvenir stand in the anteroom of the church, repeat visitors to the Madonna included...

http://archive.salon.com/books/feature/2001/03/28/stalingrad/index.html



Father, there is a God in your masses, there is a God in Germany, there is a God for the Generrals; but father, there is no God in Stalingrad!

asta era fraza cu c re incepea scrisoarea soldatului german trimisa tatalui sau, pastor luteran. Stiam ca au fost confiscate de sovietici si publicate de ei dupa 20de ani - imi aminteam de articolul care le orezenta prin anii 60 in revista Orizonturi. Intre timp am descoperit ca exista o carte, 'The Last Letters of Stalingrad' - ca ea cuprinde scrisorile. Am gasit-o pe Amazon.

Insa cartea prezinta scrisorile ca fiind plecate din Stalingrad cu unul din ultimele avioane germane - insa odata ajunse in Germania au fost oprite de cenzura. Este contestata autenticitatea scrisorilor - se spune ca un reporter aflat la Stalingrad (si care a reusit sa scape) le-ar fi compus sub forma de roman.

Stalingrad -Madonna - un desen facut de un soldat german aflat in incercuire la Stalingrad, de Craciun. O a doua imagine este de o frumusete intre straniu si sinistru - un grup de soldati sovietici dansand in cerc in jurul unui crocodil infrant de ei.

Ma tot gandesc sa incerc sa scriu ceva mai mult despre Staligrad, ca expresie a ceea ce ramane dupa ce orice speranta este pierduta - dar cred ca e un subiect mult prea challenging pentru mine.

Although the letters in this book are forgeries, that doesn't mean they aren't true. The man who wrote these letters was a German war correspondent, named Heinz Schroeter, who reported from the Stalingrad pocket. He also wrote the greatest book about that battle, called Stalingrad; To The Last Bullet. Schroeter wrote the letters from the point of view of the German soldiers he had come to know during the siege. He was intimately acquainted with how the soldiers thought and felt in Stalingrad and I believe he accurately portrayed how the "Last Letters from Stalingrad" would have actually sounded, had they been written. For sheer depth of human emotion, nothing comes close to this book. It will personally move you, and isn't that what all great books have in common?

Un Stalingrad shiit - sunit

(click here for the English version)

In numarul sau de duminica 7 ianuarie al lui Washington Post, George F. Will il citeaza pe Wayne White (care a lucrat vreme de 26 de ani in cadrul Departamentului de Stat, iar acum lucreaza la Institutul pentru Orientul Mijlociu), vorbind despre Bagdadul de azi, hai sa ne imaginam o a treia armata operand pe frontul de la Stalingrad in 1943 - si aceasta armata incercand sa fie un tampon intre rusi si germani, in acelasi timp luptandu-se si cu unii, si cu ceilalti..