Herbert Bayer

Cele doua fotografii il au ca autor pe Herbert Bayer. Pe prima (Orasean singuratic) am vazut-o la expozitia de arta fotografica dedicata Avangardei central-europene dintre cele doua razboaie mondiale. Expozitia face inconjurul Statelor Unite. Anul trecut a fost gazduita la Galeria Nationala din Washington, pentru vreo patru sau cinci luni. Acum este, pe cate stiu, in Milwaukee, pe undeva nu foarte departe de Chicago.

Am vrut sa aflu mai multe informatii despre autor, Herbert Bayer. Cautand pe web am gasit si o lucrare a unui alt artist, conceputa ca o replica peste ani la Oraseanul singuratic al lui Bayer: artistul american Jim McNitt, pasionat de universuri alternative in care zburda in voie tot soiul de fantezii onirice si derutante: universurile gazduite de picturile lui Max Ernst si Rene Magritte, de fotografiile lui Man Ray si Herbert Bayer.

Iata si lucrarea lui Jim McNitt:

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi33_RO2nqDyoQxH_VDI2uaguInzGh7KRSXMnXTzsN1_BVW_7OuJkqpTV9ZSXTIvZDZqmeqi0eyvN7vlpjtFLnQk8fwR5ohnxW-1GyyxpvXZYB48NMJX7PoujnOXTDg2Gv5_ff7/s1600-h/McNittFalling2004.jpg

Distanta in timp dintre lucrarea lui Bayer si replica lui McNitt este de 72 de ani. Este afinitatea dintre generatia suprarealistilor si generatia lui 69. Bayer era marcat de transeele primului razboi mondial. McNitt venise la Paris chiar in iarna lui 1969, marcat si el de lungul razboi din Vietnam. Amandoua generatiile aveau in comun revolta impotriva vechilor valori: mai mult decat revolta, groaza. Groaza ca lumea veche murise (dar nu o stia), iar o lume noua nu avea cum sa se mai nasca. Refugiul in oniric sau in gratuit parea o solutie, dar acolo, pe taramul imaginarului se regaseau - cu mult mai multa claritate - toate angoasele lumii reale.

Mie Oraseanul singuratic al lui Herbert Bayer mi-a adus in minte o imagine din filmul Labirintul lui Pan. Si in filmul lui Guillermo del Torro un univers alternativ evolueaza in paralel cu universul nostru, pana la punctul in care incepem sa ne intrebam care din ele este cel real? Paul Tillich ar spune desigur ca amandoua universurile coexista, unul cuprins de celalalt, doar ca fiecare dintre lumi nu este constienta de cealalta. Bine, bine, veti spune ca Tillich era teolog, pe cata vreme del Toro este cineast, dar atunci o sa va intreb ceva: oare tema tratatului teologic al lui Tillich, Curajul de a fi, nu se regaseste in 21 de grame, filmul mexicanului Inarritu (prieten bun cu del Toro, de altfel)?

Insa a doua fotografie, intitulata Autoportret, a fost aceea care mi-a adancit intelesul Oraseanului singuratic: personajul se priveste intr-o oglinda, realizand cu oroare ca a devenit o statuie si ca tine in mana o sectiune din bratul sau drept. Si aici cheia o da fraza aceea extraordinara a lui Caragiale: vad enorm si simt monstruos. Realizam deodata ca suntem invadati de universul celalalt, cel al spaimelor noastre, si ca nu mai putem sti care dintre lumi este cea reala.

(Modernism in Central Europe)