Diferenta dintre Vietnam si Irak

(click here for the English version)

Maureen Dowd noteaza in articolul ei publicat de catre NY Times in 25 noiembrie ca exista o mare diferenta intre Vietnam si Irak si il citeaza pe Neil Sheehan (care a fost reporter in Vietnam si a scris cartea A Bright Shining Lie):

In Vietnam, erau exact doua parti in razboiul civil. Exista un guvern la Hanoi cu o structura de comanda, o armata si o miscare de guerilla care ascultau ordinele. Asa ca in Saigon a existat ordine imediat dupa incheierea razboiului. Pe cata vreme in Irak nu exista nimeni care sa ne permita noua sa pierdem si sa negociem conditiile.

Fareed Zakaria despre ce ar trebui facut in Irak

(click here for the English version)

Daca e sa ne luam dupa intelepciunea washingtoniana de ieri (nu dupa cea de azi), pentru Irak existau numai doua solutii: Stay-the-Course si Cut-and-Run. Fiecare avea usoare variatii. Stay-the-Course devenea cateodata Change-the-Course (Abordarea Flexibila, ca sa o denumim si noi mai elegant). Cut-and-Run putea si ea sa insemne diverse lucruri: retragere imediata, retragere in etape, stabilirea unui timetable.

Partizanii lui Stay-the-Course vedeau numai doua posibilitati: victorie sau infrangere. Natural, rezulta ca trupele americane ar fi trebuit sa stea in Irak pana la victorie. Infrangerea ar fi insemnat prea multe lucruri urate: Irakul ar fi devenit un paradis al tuturor retelelor teroriste, intreaga regiune s-ar fi destabilizat, gradul de pericol de atac terorist asupra SUA si a tarilor europene s-ar fi ridicat la cote dramatice.

Partizanii lui Cut-and-Run credeau ferm ca razboiul din Irak a fost o greseala imensa; pentru ei o victorie era imposibila; singurul lucru de facut era micsorarea proportiilor greselii.

Alegerile recente din America au fost dominate de tema Irakului. Rezultatul votului a aratat foarte clar starea de spirit a societatii americane - oamenii s-au saturat de Stay-the-Course, oamenii vor Something-Else. Asa ca astazi circula o noua mantra prin Washington: solutia Backer-Hamilton.

Bine inteles ca acest Something-Else ar trebui sa raspunda la toate intrebarile ridicate de Stay-the-Course si Cut-and-Run. Este ceea ce Fareed Zakaria analizeaza in Rethinking Iraq: The Way Forward, urmat de un nou articol (Don't Punt on The Troops Issue), amandoua dedicate solutiei Baker-Hamilton.

Exista numai doua posibilitati, victorie sau infrangere? Nu, zice domnul Zakaria, mai exista o cale, nici-victorie-nici-infrangere. Este modul in care s-a incheiat razboiul din Coreea.

Pentru americani, razboiul din Coreea nu a fost o infrangere — Statele Unite adunasera o coalitie care a rezistat agresiunii comuniste — dar nici victorie nu a fost, sa fie clar. Dupa trei ani de razboi si 4 milioane de morti, Coreea ramanea divizata — Nordul un bastingaj comunist, Sudul o dictatura urata de tot — Asia dadea in clocot si pericolul de razboi cu fortele comunismului international parea a fi mai mare ca inainte.

Si Fareed Zakaria continua,

Ceva cam ca sfarsitul raboiului din Coreea este, sa o spunem pe sleau, cel mai bun lucru la care ne-am putea astepta acum pentru Irak … un sfarsit in zona gri — ceva nesatisfacator pentru toti, dar care barem previne scenariile cele mai rele, securizeaza niste castiguri atat cat sunt, da posibilitatea ca SUA sa isi regaseasca energia si busola strategica pentru a-si exercita rolul in lume.

Statele Unite trebuie sa isi redefineasca misiunea, sa isi reduca si sa isi redesfasoare fortele si sa gandeasca un mod de implicare mai putin intruziv, in care si americanii si irakienii sa creada, un mod de implicare mai productiv si mai sustenabil pe termen lung.

America nu poate construi un Irak unitar si secular. In cel mai bun caz, Irakul va deveni o federatie foarte flexibila, cu o impartire echitabila a veniturilor obtinute din vanzarea petrolului si cu o reprezentare echitabila a fiecarui grup etnic in administratia centrala. Si asta in cel mai bun caz. Iar SUA ar trebui sa isi redefineasca misiunea in mod corespunzator.

Dar, inainte de orice, societatea irakiana este responsabila pentru viitorul ei. America poate ajuta, insa cele trei comunitati irakiene principale ar trebui mai intai sa ceara ajutorul american in mod expres. Pana acum numai kurzii si-au exprimat dorinta de a fi ajutati de americani.

Un Irak destabilizat este primejdios pentru toti vecinii sai - si americanii au in aceasta privinta un interes comun cu vecinii Irakului. Unii vecini au relatii prietenesti cu americanii, altii sunt ostili. Nu conteaza, SUA ar trebui sa incerce dialogul cu toti.

Si ce se intampla daca dialogul cu vecinii esueaza? Atunci America trebuie sa mearga mai departe singura; nu exista vreo solutie magica aici.

Si ce se intampla daca situatia contiuna asa cum e acum? In cazul acesta americanii trebuie sa isi patreze doua responsabilitati principale: securizarea regiunii kurde (singurii care au cerut-o in mod expres) si securizarea granitelor dintre regiuni.

150 irakieni rapiti azi de dimineata

(click here for the English version)

Se poate vorbi de o catastrofa nationala - azi de dmineata un grup de teroristi purtand uniforme ale brigazilor irakiene anti-tero au patruns intr-un institut apartinand Ministerului Educatiei - institutul se afla in plin centru al Bagdadului. 150 persoane au fost rapite - suniti si siiti, salariati ai institutului si vizitatori (AP).

Imi este teama ca orice discutie privind dezangajarea militara americana devine profund imorala. Este de inteles ca societatea americana este obosita de acest razboi, dar statul american a ocupat Irakul si a distrus toate structurile irakiene - pana la crearea unor structuri irakiene capabile sa garanteze securitatea cetatenilor, statul american are responsabilitea integrala. Iar societatea americana trebuie sa inteleaga ca o dezangajare miltara acum ar anula orice credibilitate si seriozitate a americanilor pe plan international.

Alegerile americane - rezultatul

(click here for the English version)


In Camera Reprezentantilor, democratii au obtinut majoritatea, Nancy Pelosi va deveni speaker - e o persoana foarte de stanga (in sensul american, evident).

In Senat, din 100 locuri, 51 democrati (inclusiv 2 independenti), 49 republicani.

Rumsfeld a demisionat din functia de ministru al apararii. Presedintele Bush i-a acceptat demisia. Noul ministru al apararii este Robert Gates. Iesirea din scena a lui Rumsfeld era de asteptat. Razboiul din Irak a fost principala tema dezbatuta.

Este trendul spre democrati? Sigur ca da, dar trebuie sa observam ceva foarte important: majoritatea democratilor castigatori sunt de fapt conservatori (altfel nu aveau nici o sansa in circumscriptiile lor) - Nancy Pelosi o sa cam aiba de furca - si altceva foarte important - republicanii moderati au pierdut - republicanii ramasi in Congres sunt in general conservatori

Si atunci imi permit sa va intreb? Care este trendul de fapt in America? Nu cumva spre conservatori (fie ei democrati sau republicani)?

O carte de Fareed Zakaria

(Click here for the English version)


The Future of Freedom (Viitorul Libertatii) – cartea lui Fareed Zakaria, este pasionata dar consistenta, incisiva, chiar provocatoare, dar dand de gandit, si, mai ales, face o demonstratie stralucita a unui adevar neasteptat: democratia si libertatea sunt lucruri diferite. Democratie inseamna domnia majoritatii pe cand libertate inseamna domnia legii. Democratie inseamna autoritatea poporului pe cand libertate inseamna autoritatea institutiilor. Democratie inseamna politica pe cand libertate inseamna politici. Politicianism fata in fata cu politici strategice. Democratia poate conduce la tirania majoritatii pe cand libertatea inseamna garantii legale si institutionale pentru fiecare segment al societatii. Grupurile speciale de interese o duc foarte bine in democratie, numai forta legii si a institutiilor le poate limita puterea. Extremele o duc foarte bine in democratie, numai forta legii si a institutiilor poate pastra echilibrul. Democratia poate fi iliberala, pe cand libertatea este fireste liberala, fie ca este garantata de un regim democratic, fie de unul autoritar.

Asa incat mai multa democratie nu inseamna intotdeauna mai multa libertate, de fapt adesea inseamna opusul. Liberalismul conduce spre democratie (dovada: succesul unor tari ca Taivanul sau Coreea de Sud, care au inceput ca regimuri autoritare liberale) in timp ce democratia necontrolata poate pregati drumul catre dictatura, prin demagogie populista. Cheia este pastrarea unui echilibru atent intre democratie si libertate. Cheia aceasta pare sa fi fost pierduta in ziua de azi, si in tarile subdezvoltate, dar si in cele dezvoltate. Subtitlul cartii este Illiberal Democracy at Home and Abroad (Democratia Iliberala Acasa si in Afara).

Iata planul cartii:

Primul capitol ofera o istorie concisa dar cuprinzatoare a principiilor si institutiilor liberale. Al doilea capitol analizeaza conflictul care a aparut la inceputul secolului trecut intre democratie si liberalism. Explicatii sunt date pentru intrebari ca de exemplu de ce Germania nu a putut urma modelul britanic si a adus la putere regimul nazist, sau de ce India de azi este dominata in mare masura de forte nationaliste. Al treilea capitol se ocupa de problema islamica - cauza fundamentala, in opinia lui Zakaria, consta in esecul modernizarii incercate in Egipt, Siria, Irak, datorita unor abordari iliberale. Urmatoarele doua capitole analizeaza situatia din Statele Unite, unde echilibrul intre democratie si liberalism a fost de asemenea pierdut, considera Zakaria.

Fareed Zakaria este unul din cei mai distinsi analisti politici de astazi. Este editorul revistei Newsweek International si scrie in mod regulat un editorial pentru editia interna a revistei Newsweek. De multe ori aceste editoriale sunt publicate si in Washington Post. El este gazda unui now talk-show saptamanal pee canalul PBS, Foreign Exchange, cu focus pe politica internationala. Cel mai recent articol al lui Zakaria, Rethinking Iraq: The Way Forward, (Regandind problema irakiana: Drumul inainte) merita o discutie separata. Voi reveni.