Fareed Zakaria despre ce ar trebui facut in Irak

(click here for the English version)

Daca e sa ne luam dupa intelepciunea washingtoniana de ieri (nu dupa cea de azi), pentru Irak existau numai doua solutii: Stay-the-Course si Cut-and-Run. Fiecare avea usoare variatii. Stay-the-Course devenea cateodata Change-the-Course (Abordarea Flexibila, ca sa o denumim si noi mai elegant). Cut-and-Run putea si ea sa insemne diverse lucruri: retragere imediata, retragere in etape, stabilirea unui timetable.

Partizanii lui Stay-the-Course vedeau numai doua posibilitati: victorie sau infrangere. Natural, rezulta ca trupele americane ar fi trebuit sa stea in Irak pana la victorie. Infrangerea ar fi insemnat prea multe lucruri urate: Irakul ar fi devenit un paradis al tuturor retelelor teroriste, intreaga regiune s-ar fi destabilizat, gradul de pericol de atac terorist asupra SUA si a tarilor europene s-ar fi ridicat la cote dramatice.

Partizanii lui Cut-and-Run credeau ferm ca razboiul din Irak a fost o greseala imensa; pentru ei o victorie era imposibila; singurul lucru de facut era micsorarea proportiilor greselii.

Alegerile recente din America au fost dominate de tema Irakului. Rezultatul votului a aratat foarte clar starea de spirit a societatii americane - oamenii s-au saturat de Stay-the-Course, oamenii vor Something-Else. Asa ca astazi circula o noua mantra prin Washington: solutia Backer-Hamilton.

Bine inteles ca acest Something-Else ar trebui sa raspunda la toate intrebarile ridicate de Stay-the-Course si Cut-and-Run. Este ceea ce Fareed Zakaria analizeaza in Rethinking Iraq: The Way Forward, urmat de un nou articol (Don't Punt on The Troops Issue), amandoua dedicate solutiei Baker-Hamilton.

Exista numai doua posibilitati, victorie sau infrangere? Nu, zice domnul Zakaria, mai exista o cale, nici-victorie-nici-infrangere. Este modul in care s-a incheiat razboiul din Coreea.

Pentru americani, razboiul din Coreea nu a fost o infrangere — Statele Unite adunasera o coalitie care a rezistat agresiunii comuniste — dar nici victorie nu a fost, sa fie clar. Dupa trei ani de razboi si 4 milioane de morti, Coreea ramanea divizata — Nordul un bastingaj comunist, Sudul o dictatura urata de tot — Asia dadea in clocot si pericolul de razboi cu fortele comunismului international parea a fi mai mare ca inainte.

Si Fareed Zakaria continua,

Ceva cam ca sfarsitul raboiului din Coreea este, sa o spunem pe sleau, cel mai bun lucru la care ne-am putea astepta acum pentru Irak … un sfarsit in zona gri — ceva nesatisfacator pentru toti, dar care barem previne scenariile cele mai rele, securizeaza niste castiguri atat cat sunt, da posibilitatea ca SUA sa isi regaseasca energia si busola strategica pentru a-si exercita rolul in lume.

Statele Unite trebuie sa isi redefineasca misiunea, sa isi reduca si sa isi redesfasoare fortele si sa gandeasca un mod de implicare mai putin intruziv, in care si americanii si irakienii sa creada, un mod de implicare mai productiv si mai sustenabil pe termen lung.

America nu poate construi un Irak unitar si secular. In cel mai bun caz, Irakul va deveni o federatie foarte flexibila, cu o impartire echitabila a veniturilor obtinute din vanzarea petrolului si cu o reprezentare echitabila a fiecarui grup etnic in administratia centrala. Si asta in cel mai bun caz. Iar SUA ar trebui sa isi redefineasca misiunea in mod corespunzator.

Dar, inainte de orice, societatea irakiana este responsabila pentru viitorul ei. America poate ajuta, insa cele trei comunitati irakiene principale ar trebui mai intai sa ceara ajutorul american in mod expres. Pana acum numai kurzii si-au exprimat dorinta de a fi ajutati de americani.

Un Irak destabilizat este primejdios pentru toti vecinii sai - si americanii au in aceasta privinta un interes comun cu vecinii Irakului. Unii vecini au relatii prietenesti cu americanii, altii sunt ostili. Nu conteaza, SUA ar trebui sa incerce dialogul cu toti.

Si ce se intampla daca dialogul cu vecinii esueaza? Atunci America trebuie sa mearga mai departe singura; nu exista vreo solutie magica aici.

Si ce se intampla daca situatia contiuna asa cum e acum? In cazul acesta americanii trebuie sa isi patreze doua responsabilitati principale: securizarea regiunii kurde (singurii care au cerut-o in mod expres) si securizarea granitelor dintre regiuni.