Multi sunt cei chemati

(Click here for the English version)

Walker Evans a facut fotografiile din metroul new-yorkez in 1938, cu un aparat ascuns sub haina. In 1966 fotografiile vor fi adunate intr-un album, Multi sunt cei chemati.

Multi sunt cei chemati - exista o poveste asezata pe unul din peretii muzeului din Ellis Island. O poveste venind din folclorul imigrantilor italieni: Ni se spusese ca in America strazile sunt pavate cu aur. Am venit aici ca sa aflam ca strazile nu erau pavate cu aur, ca nu erau pavate deloc si ca noi eram cei asteptati sa le pavam.

Da, Multi sunt cei chemati. Visul american este pentru toti, castigatorii sunt cativa.
Restul sunt oamenii populand fotografiile lui Walker Evans. Imagini din 1938, si totusi am intalnit aceeasi oameni in metroul new-yorkez - navetistii, cautand serviciu sau alergand de la un serviciu la altul. Aceleasi personaje in 2006 ca si in 1938. Acest muncitor, pierdut in gandurile lui, este in metroul 1, mergand catre feribotul pentru Staten Island (persoanele din prima imagine par sa fie tot in acelasi metro, catre feribot). In toate statiile de metro peroanele sunt facute pentru zece vagoane - singur South Station (statia pentru feribotul de Staten Island) are peronul pe jumatate, numai pentru primele cinci vagoane de metro.
Asa ca metrourile numarul 1 au un afis in fiecare vagon, informand pasagerii ca pentru South Station trebuie sa fie intr-unul din primele cinci vagoane. Afisele sunt in engleza, spaniola, chineza, coreana si italiana. Si incepand cu statia de la Canal Street mecanicul le aminteste prin megafon pasagerilor ca pentru South Station trebuie sa se gaseasca intr-unul din primele cinci vagoane.
Eram odata in acest metro, calatorind spre feribot, asa ca m-am asezat chiar in primul vagon. Mecanicul isi repeta anuntul in fiecare statie. Am ajuns la Chambers Street si mecanicul ne-a anuntat ca era ultima noastra sansa sa schimbam metroul pentru Brooklyn. Our last chance... incepusem insa sa inteleg destula engleza ca sa stiu ca our last chance nu suna chiar atat de dramatic pe cat suna in romaneste. Apoi din nou anuntul cu primele cinci vagoane.
Rector Street, ultima oprire inainte de South Station. Din nou anuntul. Metroul s-a pus in miscare. Doua minute, ca apoi s-a oprit in tunel. Am asteptat la inceput rabdatori, numai ca dupa zece minute oamenii au inceput sa isi piarda rabdarea. Mecanicul a iesit din cabina lui. L-am intrebat ce se intamplase. Nu a raspuns. A traversat tot metroul de la cap la coada si deodata metroul s-a pus in miscare inapoi, asa ca am ajuns din nou la Rector Street. Am iesit si l-am intrebat pe managerul statiei ce se intamplase. Nu stiu, a raspuns. Oamenii devenisera maniosi, dar noi trebuie sa mergem la feribot.
Atunci trebuia sa fiti intr-unul din primele cinci vagoane.
Am ajuns foarte tarziu acasa in seara aceea. Am inceput sa spun ce patisem, am fost intrerupt trebuia sa fii intr-unul din primele cinci vagoane!

Billy Bitzer (cameramanul filmelor Nasterea unei Natiuni si Intoleranta) a facut in 1905 un scurt metraj (5 minute) avand un singur personaj, Metroul new-yorkez: un vagon care calatoreste de la Union Square pana la Grand Central. Reteaua de metro subteran din New York incepuse sa opereze numai de sapte luni.

Odata am venit la New York cand tot transportul public se afla in greva. Era in 2005, chiar inainte de Craciun. Am petrecut trei zile preumblandu-ma prin Lower si Mid Manhattan - intr-una din zile m-am dus sa ma intalnesc cu un prieten, asa ca am mers pe jos toata distanta de la Union Square pana la Grand Central.

Filmul acesta, New York Subway, face parte dintr-o colectie de scurt metraje despre New York, produse intre 1899 si 1940. Billy Bitzer este prezent in colectie si cu alt filmulet, Panorama from the Tower of Brooklyn Bridge, facut in 1903. Numai 30 de secunde de film au putut fi recuperate: o vedere a lui Lower Manhattan din varful lui Brooklyn Bridge. Imaginea a fost stricata serios de tot, ceea ce face din ea o capodopera! Una din cele mai halucinante imagini ale lui Lower Manhattan din cate-am vazut vreodata. Un Lower Manhattan in ceata, cu zgarie norii conturandu-se intr-un desen expresionist pentru care Fritz Lang sau Murnau ar fi gelosi.

Am petrecut toata noaptea pe schelele mahalalelor
lasandu-mi sangele pe stucatura proiectelor,
ajutandu-i pe marinari sa stranga velele sfasiate.
si stau cu mainile goale in murmurul gurii fluviului.
(Federico Garcia Lorca, Craciun la Hudson,
versiune romana de Gabriela Banu)

Tide swift and ample, well-loved by me, toward sundown
(Walt Whitman, Mannahatta)



Multi sunt cei chemati - acordeonistul acesta, cantaretii din metrou, din vagoane sau statii, sau de pe feribot, predicatorii ambulanti cu Biblia in mana, unii ii privesc, altii isi citesc ziarele, unii ii iau in raspar - imi amintesc de predicatorul ambulant venind in fiecare zi pe feribot si aminindu-ne cu o voce rasunatoare ca Sfarsitul este aproape - odata a avut un accident dar a continuat sa vina in carje - i-am admirat vointa.








Cuplul asta suspicios pare sa mearga cu acelasi metro numarul 1 spre feribot. Si doamnele? Le-am intalnit de atatea si atatea ori in metro sau pe feribot: sunt doamnele din Staten Island, ar trebui sa povestesc odata despre ele.
Universul metroului new-yorkez: navetisti intre doua servicii, oameni cautand serviciu, muzicanti si predicatori, priviri indiferente, priviri suspicioase, barfa... Multi sunt cei chemati.