Pirosmani - Rustaveli

(Click here for the English version)

Cel ce bolta cerului zidit-a prin voia lui Atottiitoare,
El rasuflare a dat oricarei creaturi, iar omului i-a dat duhul ceresc,
Ne-a dat Pamantul sa il stapanim cu toate ale lui felurite,
Si Imparati orandui, pe fiecare dupa Chipul Sau.

Asa incepe Prologul la Viteazul in piele de tigru; versurile acestea ne vin din al doisprezecelea veac. Pirosmani avea sa faca portretul lui Rustaveli opt sute de ani mai tarziu.

Nu exista inscrisuri asupra vietii lui Rustaveli. Sigura marturie autentica pe care o avem este manuscrisul poemului sau epic. Avea sa vada lumina tiparului mult, mult mai tarziu, pe la 1712.

Eu cant pardosul care impodobeste sulita, scutul si sabia
Tamarei, Imparateasa a Imparateselor,
Obrajii ei sunt precum rubinul,
Iar paru-i pare de carbune.
Cum as putea sa indraznesc tribut sa-i dau in vers de lauda,
Cand a privi spre ea este cum ai gusta din mierea cea mai soi?


Si asa aflam ca Rustaveli a trait in vremea Reginei Tamara, venerata de gruzini – epoca ei a fost cea mai glorioasa in istoria lor.

Eu, Rustaveli, cu inima strapunsa de dureri in sir,
Sunt sir de dureri ca un sirag de perle,
Ca un sirag de perle sunt insa si de povesti sir,
Ce pana acum au fost crezute doar povesti,
Si iata, acum aceasta poveste persana am gasit,
Si in vers gruzin vreau sa o potrivesc,
Caci pana acum s-a rasucit in palma ca o scoica fara perla inauntru.


Cu inima strapunsa de dureri, imi aminteste de laitmotivul filmui lui Parajanov, Culoare de rodie, acolo un vers de Sayat Nova revine obsedant, Viata mea a fost durere. Sayat Nova, alt mare bard al tinuturilor transcaucaziene.

Gandindu-ma la Rustaveli si Sayat Nova, la Pirosmani si Parajanov, la schimbul lor de replici peste veacuri. Pirosmani a facut portrete lui Rustaveli si Reginei Tamara. Sayat Nova a revenit la viata dupa sute de ani prin capodopera lui Parajanov, Culoare de rodie. Mai tarziu Parajanov avea sa faca Arabeskebi Pirosmanis Temaze (Arabescuri pe teme de Pirosmani).

In grai arab un indragostit este numit nebun,
Niciodata nu trebuie indragostitul sa-si arate inima,
ci ascunsa sa o pastreze

Am incercat o talmacire foarte stangace, pornind de la o versiune engleza, a Venerei Urushadze.


Oare de unde s-a inspirat Pirosmani cand l-a pictat pe Rustaveli? Se crede ca una din frescele manastarii gruzine a Sfintei Cruci din Ierusalim il infatiseaza pe poet – bine inteles ca Pirosmani nu a vazut-o, si de altfel fresca ne arata un batran – se pare ca Rustaveli si-a sfarsit zilele la Ierusalim, calugarit la acea manastire.

Pirosmani insa trebuie ca stia din instinct cum sa il picteze pe Rustaveli – amandoi apartineau aceleasi culturi – iar o cultura nationala poarta un duh viu plutind prin veacuri si inspirandu-i pe artisti.

Si deodata l-au vazut la vad pe strainul sezand si lacrimand,
Isi tinea calul negru de capastru si arata ca un leu, ca un erou,
Zalele, saua si capastrul erau ghintuite cu un strat gros de perle
Dar manerul sabiei era inghetat de lacrimile care izvorasera
Din inima lui atat de lovita.



Fresca de pe unul din stalpii manastirii Crucii are stilul hieratic al oricarei icoane din crestinismul rasaritean – iconarul din veacul al doisprezecela era interesat numai de esenta, de dorul nemarginit pentru asemanarea in Chip cu cel Prea Inalt. In 1852, un artist francez, Fliert, a incercat si el sa redea figura lui Rustaveli, plecand de la un vechi manuscris gruzin.